joi, 16 ianuarie, 2025

Simona Halep și-a pierdut terenul gratuit de la Bușteni

Vești proaste pentru Simona Halep care și-a pierdut terenul de la Bușteni pe care-l primis în momentul în care i s-a dat titlul de cetățean de onoare. Terenul a fost înapoiat primăriei care va construi locuințe pentru tineri.

Simona Halep se află momentan suspendată din toate competițiile internaționale și nici nu poate participa la Australian Open pentru că a fost prinsă cu substanțe interzise.

Simona Halep a rămas fără teren în Bușteni

Primarul din Bușteni a arătat, într-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe mai multe terenuri vor fi construite blocuri pentru tineri. Terenurile aparțineau de Simona Halep și Lupu Rednic. Terenurile fusese acordate în mod gratuit în momentul în care Simona Halep și Lupu Rednic au devenit cetățeni de onoare a localității. Totuși, legea prevede faptul că cetățenii de onoare pot pierde terenurile dacă nu încep să construiască în primul an după ce le-au dobândit:

„Terenurile propuse pentru construcţia acestor blocuri sunt localizate pe Str. Urlătorii şi Str. Ştefan Cel Mare, iar valoarea eligibilă aprobată este de peste 14 milioane de lei, fonduri europene obţinute prin programul PNRR. (…) Reamintim că pentru a fi posibilă depunerea acestui proiect şi a avea terenurile disponibile, în cadrul Consiliului Local s-a aprobat retragerea dreptului de folosinţă pentru terenurile acordate gratuit pentru mai mulţi cetăţeni de onoare, persoanele aveau obligaţia începerii construcţiei în termen de un an de la data atribuirii terenului, dar nu şi-au exprimat dorinţa de a construi locuinţe în oraşul Buşteni şi nici nu au făcut vreun demers în acest sens din anul 2010”, a scris primarul pe Facebook.

Așadar, terenurile erau libere încă din 2010, lucru care este de neacceptat pentru primarul orașului Bușteni.

Cum a ajuns substanța interzisă în corpul Simonei Halep

Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj pentru că în corpul ei a fost găsită o substanță interzisă de forurile de profil. Mai multe voci din lumea sportului au explicat că experții au descoperit modul în care a ajuns substanța interzisă:

„Se pare că s-a identificat modalitatea prin care Roxadustatul a pătruns în organismul sportivei și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat. Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie precizată pe eticheta produsului sau în informațiile accesibile printr-un demers rezonabil de căutare pe internet”, a declarat Cristian Jura pentru prosport.ro.

Simona Halep este o jucătoare de tenis care a ocupat timp de mai multe săptămâni poziția 1 în clasamentul mondial al WTA. Aceasta a câștigat sume imense din tenis, de ordinul zecilor de milioane de euro. Pe lângă faptul că joacă tenis, Simona Halep a început să investească și în imobiliare. Originară din Constanța, Simona Halep a investit în jur de 600.000 de euro, potrivit estimărilor specialiștilor, într-o casă pe care a construit-o în Constanța, orașul ei natal. Construcția a început în 2015 și a fost finalizată în vara anului 2021.

În plus, Halep deține și un hotel la mare, amplasat într-o zonă importantă din stațiunea Mamaia, chiar lângă Aqua Magic. Hotelul, inaugurat pe 29 aprilie 2021, are 20 de apartamente, fiecare cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Deci, Simona Halep a pierdut acest teren din Bușteni pentru că nu a construit nimic pe el. Interesant este de aflat motivul pentru care tenismena nu a făcut niciun pas către o construcție într-o zonă montană.

 

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite