Peste un milion de familii de români trăiesc mai bine din luna martie! Marcel Boloș a făcut anunțul

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că peste un milion de familii de români trăiesc mai bine din luna martie. Aceștia au rămas cu mai mulți bani în buzunar după ce și-au plătit facturile la utilități din banii europeni de pe cardurile de energie date de Guvern.

Peste un milion de familii de români vor trăi mai bine din această lună

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş, a declarat că un milion de familii și-au plătit facturile la utilități, aferente lunilor februarie și martie, cu bani europeni. Astfel, în intervalul 20 februarie-27 martie 2023, au fost efectuate un milion de plăți prin cardurile de energie, în valoare totală de peste 250 milioane de lei.

„Până la această oră, un milion de familii şi-au plătit facturile la utilități cu bani europeni. Sunt deja 250 de milioane de lei pe care românii ar fi trebui să îi dea pentru datoriile acestea, dar în schimb îi pot folosi pentru a cumpăra alimente sau medicamente. 500.000 de plăți s-au efectuat doar în ultimele 10 zile“, a declarat Marcel Boloș.

Până în prezent, peste 2,1 milioane de carduri de energie au fost distribuite. Mai mult, urmează ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluționează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate 6.089. În total, vor beneficia de această măsură aproximativ 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ministrul a adăugat că numărul celor care își vor achita facturile la energie folosind cardul primit de la Guvern va crește în perioada următoare pentru că furnizorii de energie au emis o nouă tranșă de facturi. În plus, mai sunt persoane care nu și-a clarificat încă situația, fie au solicitat anchetă socială, fie au completat o declarație pe propria răspundere.

„Le transmit să nu se îngrijoreze, pentru că plăți pentru această tranșă se vor face până la vară. Iar dacă sunt eligibili, li se emite și livrează cardul acasă. De asemenea, vă reamintesc că pentru orice întrebări numărul call-center al Poștei este activ, 0319966. Chiar dacă sunt și perioade mai aglomerate, am rugămintea să insistați, pentru că operatorii fac eforturi pentru ca toate apelurile să fie preluate”, a a adăugat Marcel Boloş.

Până în prezent, cele mai multe plăți cu cardurile de energie au fost făcute în Capitală (120.000) și în județele Suceava (41.000) și Bacău (35.500).

Ce se poate plăti cu cardul de energie

Pe cardul de energie, românii vor primi câte 700 de lei, în 2 tranșe, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii / produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile vor putea fi făcute în trei moduri, fie direct la oficiul poștal, fie la domiciliu, prin intermediul poștașului sau prin intermediul aplicației online. Plățile se pot face prin mandat poștal, dar nu mai mult de 8 plăți / loc de consum pe durata programului de sprijin.

Plățile se fac prin cititoare optice pe care le-au primit poștașii.

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți, pentru prima tranșă, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023, iar pentru tranșa a II-a, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Așadar, peste un milion de familii de români trăiesc mai bine din luna martie după ce și-au plătit facturile la energie folosind cardurile primite de la Guvern.

Pe aceeași temă

Cele mai citite